Insolventa

Incepand cu anul 2009, s-a înfiinţat Cabinetul Individual de Insolvenţă Fuchs Iudith, care acordă servicii specializate, începând de la primele semne de dificultăți financiare cu consultanţă în domeniul prevenirii insolvenței, dar mai ales în calitate de administrator/lichidator judiciar în cadrul dosarelor de insolvenţă. De asemenea, acordăm şi servicii de reorganizare judiciară, lichidare judiciară și lichidare voluntară.

Nu în ultimul rând, avocaţii noştri acordă servicii de asistenţă şi reprezentare juridică persoanelor fizice şi juridice în procedura de insolvenţă, prin redactarea cererilor de creanţă în vederea înscrierii la masa credală a debitorilor faliţi, conceperea şi redactarea întâmpinărilor în vederea apărării în cadrul procedurilor de atragere a răspunderii solidare a asociaţilor şi administratorilor cu societatea debitoare falită, precum şi formularea de eventuale contestaţii la deciziile luate de către lichidatorul/administratorul  judiciar sau judecătorul sindic în cadrul procedurii de insolvenţă,